Anii trec.Parca mai ieri aveai 20 de ani si de fapt ai aproape 40. Poate deja ai uitat ce s-a intamplat in acesti ani scursi asa....asa de repede. Timpul este inamicul numarul unu al omului. Si totusi,omul ca fiinta sociala, nu poate sa uite, nu poate sa dea la o parte....mereu pentru fiecare va fi cineva care ii va arata calea.
E sambata seara.Te intorci acasa de la munca,si in dreapta e fiul tau.Ajungi in fata Garii de Nord si el te intreaba: „Cine sunt aia ,tati?” Degetul pustiului indica un grup de suporteri care abia a iesit de la metrou.Unii au fulare la gat,altii bete de steaguri prinse gramada cu scoci. Aproape toti au rucsace. Mai in spate ..unul mai inalt,mai solid, priveste atent in zare. Probabil e cel ce duce bannerul.Pasesc incet glumind,razand, galagiosi. Cate unul s-a apucat deja de mancat sandwichul , altul e deja la a treia bere.Te opresti o clipa sa-i vezi mai bine.Un taxi tocmai lasa doi intarziati care se grabesc sa se alature grupului.
Ii raspunzi : „Sunt suporteri dinamovisti,pleaca sa vada echipa in deplasare”. Din privirea lui iti dai seama ca nu intelege. El stie ca Dinamo se poate vedea doar la televizor. Nu stii cum sa ii explici ca exista lume care prefera sa traiasca emotiile ..nu doar sa le vada.
Acum cativa ani erai si tu printre ei. Iti placea. Dar te-ai casatorit, ai un fiu, un serviciu bun ...si alte prioritati in viata. Esti aproape convins ca ai apucat calea cea dreapta. Cumparaturile de sambata dimineata la noul supermarket, seara cina in familie , si duminica acasa la socri,ca doar....”Dinamo poti sa il vezi si acolo...ca au si ei televizor” iti spune ea...
Te uiti atent spre peron. Observi cu placere cate o fata cunoscuta.Il vezi pe el...da...e el...cel ce vorbeste cu seful de tren pentru inca un vagon.E prietenul tau,cel cu care ai petrecut mai multe nopti decat cu nevasta.Nu s-a schimbat prea mult. Poate parul.Zambesti. El e grabit sa imparta bilete. Pleci spre casa.
Faci un dus,mananci in graba si pleci sa cauti in debara acel colt de lume inchis de ani buni. Strangi in mana fularul alb-rosu,atat de drag tie. Cate amintiri.Il duci la nas...inca mai miroase a fumigena.Cutiuta cu bilete de la atatea meciuri , lantul, atatea amintiri... Nu iti poti stapani lacrimile. Unde sunt acum prietenii tai? Unde sunt cei ce te-au facut sa nu te simti niciodata singur? Unde sunt cei cu care te simteai un tot? E chiar atat de buna viata asta ...”normala”? Ce ii vei povesti fiului tau cand va creste? Cate magazine are noul centru comercial sau cat de bun e tati la serviciu?
Nu. Nu trebuie sa fie asa. Il strigi...il privesti orgolios si ii spui : „Sambata te duc in Peluza Sud! Vreau sa vezi Dinamo de acolo!” Il vezi fericit. Tu esti mai mult decat el. Va invata sa doarma in zece intr-un compartiment de personal, sa pandeasca „nasul” pentru ca banii de bilet s-au dus pe bere,sa imparta un pachet de biscuiti cu un necunoscut , unul ca el.Va invata sa nu lase pe nimeni in urma, sa nu fuga de cine te insulta,sa fie corect cu cine te respecta. Va invata sa se bucure pentru victorii,sa tina capul sus la infrangeri.Va invata sa-si iubeasca grupul,peluza,echipa. Pe scurt va invata sa devina CAINE.
Stergi lacrima din coltul ochiului. Pentru tine anii nu au trecut degeaba. Esti un suporter. Ai o pasiune. O coordonata pe harta. Si fiul tau va fi la fel....Forza Dinamo!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Daca renunti inseamna ca nu a fost pasiune.
Pasiunile se duc doar odata cu oamenii.
...pai tocmai aici e faza..ca pasiunile adevarate trec din generatie in generatie....si nu mor NICIODATA
felicitari pt material. e f.bun.:)
eu am norocul sa am o prietena inteligenta care sa imi inteleaga pasiunea si sa ma iubeasca asa. isi face emotii pt mine cand merg la buzau sau roma si aude stiri panicarde din presa de doi lei. nu pot renunta vreodata la pasiune. cu asta m-am nascut in sange, cu asta mor. si dupa ce ai o deplasare ca la roma, stii ca totul merita,ca sa parafrazez o replica dintr-un film pe care il stim. :)
Trimiteți un comentariu