Puzzel-ul nostru

Puzzle.Un joc care in functie de varsta e privit ca o distractie sau ca ceva serios.

Plecand de la aceasta idee m-am apucat de scris,de refacut,un puzzle foarte intim, cel al vietii.Entuziasmul mi-a adus aminte de copilarie.De inceputuri.Toate piesele aruncate vraijtea intr-o margine, o idee, un zambet,o gluma...si am pornit.Tacticos,metodic,dint-un colt,piesa dupa piesa.In acest punct nu aveam inca indicii clare despre ce va urma.Si gandul mi-a zburat la primii ani de scoala.Vroiam totul, vroiam repede, chiar daca in fiecare zi schimbam planul final.

Asa am ajuns intr-o situatie oarecum haotica: nu stiam exact cum voi continua jocul, de unde, cu ce piese?!?! Aveam tot fondul construit dar lipsea desenul central, pe care inca nu il „vedeam”.La fel ca in adolescenta.Cresteam odata cu jocul. „Cat de mult seamana un puzzle cu viata” mi-am spus.Si am continuat firul.La fel ca in realitate,cu erori, cu piese asezate gresit, piese care nu isi aveau locul in desenul meu.M-am enervat.Am vrut sa il arunc,sa-l abandonez, cand mi-au atras atentia multitudinea de cartonase alb-rosii.Ma fascinau si le gaseam usor locul pe plansa mea.M-au ajutat sa termin conturul, sa dau o forma jocului.Am incheiat prima etapa multumit de cea ce realizasem. A urmat noaptea.Nu vreau sa povestesc ce sa intamplat.O fi fost un vis, sa transformat in cosmar, sau poate doar am dormit adanc.

A doua zi am reinceput sa judec.Am hotarat sa o iau de la zero si am scos ambalajul.Era MADE IN ITALY.Si nu degeaba am pornit de acolo;pentru ca acolo am gasit schema,am avut in sfarsit viziunea completa asupra finalului.Sistematic,piesa cu piesa asezata pe plansa,semana cu desenul de pe cutie: niste omuleti care munceau.Apoi cateva casute frumoase.Am zambit.”Uite, muncesc, dar au sadisfactii” Incet incet , se contura totul, si eu cazusem intr-o matematica si seaca automultumire.

E gata!NU! Lipseste o piesa,una singura.Piesa centrala.O prezenta feminina ce lumineaza intregul cadru.Incep sa caut disperat in mormanul de cartonase de langa mine, probez cateva, forma se potriveste dar desenul pare in continuare incomplet.Am o stranie senzatie de gol, de neimplinit. Ma uit din nou pe coperta dar o pata ascunde exact identitatea acelei piese.

Ma enervez, ma intristez, ajung sa vorbesc singur, sa blestem.Intr-un exces de nervi arunc plansa.Timpul trece dar sunt in continuare bantuit de acest joc.Trei ani au zburat de cand l-am inceput, acest joc al vietii.Incerc sa nu ma gandesc dar sentimentul de esec e prea puternic.Deseori ma asez in fata lui,il sterg de praf si incerc sa fortez una dintre piese sa intre in acel unic spatiu gol ce nu-mi da pace. Nimic insa nu ma face sa ma simt mai bine.

Pana intr-o zi, cand , ca din intamplare, bag mana in buzunar, si gasesc un cartonas.O piesa de puzzle. „Cum!!! In tot acest timp a fost la mine!??? Am avut-o eu?” Ma grabesc sa o asez pe plansa.Imi tremura mana,am ochii incetosati,inima pulseaza mai tare decat de obicei ...si....DA....se potriveste.In sfarsit desenul e complet.Ce frumos arata. Acum nici nu ma mai mir ca acea piesa era... erai tu....iubirea mea !

P.S. Nu-mi ramane decat sa-l pun in rama, sa-l agat in cui, la locul lui, si sa-l arat cu mandrie copiilor, nepotilor....

Concluzii...

Revin ,dupa primul articol...la nici doua luni de cand l-am scris, am reusit sa realizez scopul , cel putin din punctlu meu de vedere, al blogului. Al acelui pe care il numeam „spatiu virtual de comunicare”.
M-am uitat mult in curtea altora , am citit,m-am interesat in asa fel incat sa nu ma prezint cu o idee preconceputa sau influentata de o serie de factori emotionali....poate eronati.
Am gasit ca unii folosesc blogul pentru asi dezvolta mai usor munca , a evada din cotidian ...a face sondaje de opinie mascate pentru anumite nesigurante proprii.. Altii folosesc blogul exhibitionist, pentru a arata la lume cine sunt,cum sunt, de ce sunt...sau macar ce cred ei ca sunt. Exista si persoane care in opinia mea au modernizat regula aceia veche (vo mai amintiti?) de pe carnetul de note: „carnetul este oglinda elevului” – traducand-o in „blogul este oglinda internautului”.Ar mai fi putini care o fac de curiozitate, altii din plictiseala , altii pentru ca e „cool” sa fii snob la moda.
Revenind la mine (si poate nu sunt singurul) , am revazut multe din aceste stari in drumul de a-mi judeca scopul.Am vazut curiozitate , plictiseala , moda, exhibitionism....si am ajuns la un confesionar public.La un fel de jurnal.Da. Un jurnal virtual, public, la adapostul unei false identitati.
Mda...Cum pot sa impac aceste doua concepte care se bat cap in cap: jurnal si public.Nu pot.Asa ca m-am hotarat sa pun punct aici.Acum.Nu am nevoie de jurnal, nu am nevoie de confesionar, nu vreau sa fiu exhibitionist.Mi-au placut poate aceste 2 luni impreuna...si din nostalgie nu il voi sterge si poate din cand in cand voi adauga cate un clip youtube ...caci imaginile de multe ori spun mai mult ca vorbele.
Nu spun adio !

                A.A.

Bon Jovi - Always

...si spune totul !

SS LAzio - Dinamo Bucuresti

Cam asta e "Curva Nord" si cam asta ne asteapta pe Olimpico la Roma. Partea buna daca o putem chema asa e ca pe data de 15 august...a doua zi dupa meci e ferragusto, cea mai importanta sarbatoare a anului pentru ei si probabil vor fi 20 % maxim din cei ce se vad pe acest filmulet.

Ingeri Deasupra Romaniei

Super piesa... pentru cine mai are inca un punct de reper pe harta si in inima....

Geneza sadismului !?!

Ne-am obisnuit cu sutele de filme americane a caror mare parte din actiune se desfasoara in aula unui tribunal.Multe din ele sunt infantile, altele au scopul doar sa completeze grila tv; dar in mare parte ele ne arata erorile judiciare ale sistemului de dincolo de ocean.Vezi judecatori cumparati, jurati manevrati, avocati terorizati...vezi traficantul scapand basma curata pentru "viciu de procedura" , vezi asasini cu cerinte astronomice pentru a depune marturie impotriva unui peste mai mare etc....
Cea ce am vazut ieri insa, ma oripilat pana la revolta. Subiectul prezenta ca victima....un pedofil care sechestrase si violase cca 12 copii...dar care ..."sarmanul" ...suferise traume in copilarie....traume ce constituiau geneza comportamentului sau ulterior.Astfel , cu un avocat bun, acest monstru a primit doar cativa ani intr-un centru de reeducare.
Pai cum asa? Pai care geneza? Daca el era nevinovat...era doar tragaciul din acest mecanism...sa gasim vinovata....geneza? Daca toti am fi urmariti de sechelele copilarii avem un potential enorm de asasini si violatori in libertate, pe strazi , ca vecini ...prieteni...!!!
Eu sunt o persoana sadica.Am un sadism cultivat in timp..in ani...si caruia, probabil,orice psiholog de doi bani, ii poate gasi o geneza in copilarie.Deci daca asta ma face un potential asasin cine e vinovat de cea ce asi putea face eu? Filmele cu samurai din anii '80? Faptul ca mi-a placut istoria...si acolo...indiferent de varsta...tot ai parte de cate o decapitare,spanzuratoare,etc.. Sa fie oare vinovata societatea noastra bolnava? Va amintiti probabil cel mai sadic cantecel pe care l-am auzit vreodata? , cel cu: "Fluturas nu mai ai aripioare..."? Eu da.Nu inteleg nici acum atata bucurie in mutilarea unei fiinte.De ce nu l-au continuat cu: "Copilasi nu mai ai picioare, fiindca tranvaiu ti le-a retezat"!!!? Daca tot e o oda generala a mutilatilor....oda sa fie. Si totusi...care e geneza raului?unde e granita dintre imagini si fapte? cine ne poate judeca?

Sadism - Tendinţă anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe: cruzime extremă (DEX - 1998)

Comentezi !?!?!

   Mereu mi-au placut bancurile cu porcusorul isteric. Sunt seci , hazlii , si apoi ma distreaza imaginea unui porcusor mic, rozaliu si... isteric. Acum mi-l aduc aminte pe cel cu zana cea buna ...la care pe final...porcusorul nervos...urla isteric: Comentezi!?!?

 Cateva chestii pe care asi vrea sa le comentez.Daca asi avea timp.Daca asi avea forta.Daca...

„ Desi lumea este plina de suferinta exista in acelasi timp si capacitatea de a trece peste aceasta.” Helen Keller

"Omul trebuie sa sufere. Cand nu are motive reale, inventeaza unele."
Jose Marti

"Fericirea nu este nimic decat sanatate buna si o memorie proasta."
Albert Schweitzer

"Secretul fericirii nu este sa faci ceea ce iti place, ci sa-ti placa ceea ce trebuie sa faci."
James M. Barrie

Cat mi-ar mai place sa comentez.Sa fiu isteric.Sa-i contrazic pe astia.Dar ma abtin .

Pasiunea Stadioanelor

Bani, societati comerciale,violenta, televiziuni, generatii de aur , de platina , iar bani, spectatori, ultrasi, huligani... iar bani. Doua echipe de 11 oameni, un teren,o minge, emotii, distractie, sport.Pare tot mai greu sa deosebim care dintre aceste notiuni definesc cele nouazeci de minute de care suntem atat de legati.
Si totusi, in opinia mea exista doua coordonate care ar trebui sa uneasca toti iubitorii sportului rege.Stadionul si pasiunea. Pentru ca daca unii vad fotbalul precum o religie, atunci stadionul este catedrala acestei religii.Daca unii considera fotbalul un produs, stadionul este piata unde se vinde acest produs.Stadionul este scena spectacolului Fotbal, este singurul loc in care esti atat de aproape de el incat ii simti mirosul.
Prea multa televiziune,prea multe interese, prea multe minciuni incearca sa ne faca sa uitam de ce este acolo,pe stadion, este cel mai potrivit loc in care se urmareste un meci de fotbal.
La lumina reflectoarelor sau in racoarea matineului,acasa sau in deplasare, suferind sau exultand mereu alaturi de echipa ta, indiferent de vreme, de greutatile vietii cotidiene, suporterul este impins de pasiune.Pasiunea pustiului pedepsit ca a lipsit de la scoala pentru meci; pasiunea tanarului ce si-a suparat prietena cand a uitat de aniversarea ei pentru meci; pasiunea ultrasului care respira fotbal 24 de ore din 24, sapte zile din sapte;pasiunea adoptata de fata ce si-a urmat din curiozitate prietenul pe stadion ; pasiunea eternului spectator de la tribuna care in ultimele minute tremura cu biletul de pariuri in mana asteptand fluierul de final; pasiunea batranului de la „0” care iti poate povesti in detaliu istoria din ultimii 50 de ani ai echipei.
Bucuria acelei prime partide jucate in spatele blocului,intre ghiozdane; emotia simtita la acea coada la bilete cand te intrebai daca vei ajunge sau nu la meci sau in noaptea nedormita dinaintea derbyului sunt necomerciale,pure si traiesc in inima ta.Suporterul care stie ca doar acolo, doar pe stadion, alaturi de prieteni poate uita pentru 90 de minute de orice greutate pentru a face parte din acest minunat joc,e un suporter norocos.
Dincolo de orice dispute, dincolo de orice diferente eu unul nu uit ce m-a dus prima oara pe stadion. Imi doresc in primul rand ca tot mai multi microbisti sa reaprinda in ei pasiunea fata de fotbal, fata de echipa orasului lor, fata de echipa inimii lor si sa vina in unicul loc in care isi pot manifesta atasamentul fata de acest fenomen popular: stadionul.

Arta de a nu renunta...

Anii trec.Parca mai ieri aveai 20 de ani si de fapt ai aproape 40. Poate deja ai uitat ce s-a intamplat in acesti ani scursi asa....asa de repede. Timpul este inamicul numarul unu al omului. Si totusi,omul ca fiinta sociala, nu poate sa uite, nu poate sa dea la o parte....mereu pentru fiecare va fi cineva care ii va arata calea.
E sambata seara.Te intorci acasa de la munca,si in dreapta e fiul tau.Ajungi in fata Garii de Nord si el te intreaba: „Cine sunt aia ,tati?” Degetul pustiului indica un grup de suporteri care abia a iesit de la metrou.Unii au fulare la gat,altii bete de steaguri prinse gramada cu scoci. Aproape toti au rucsace. Mai in spate ..unul mai inalt,mai solid, priveste atent in zare. Probabil e cel ce duce bannerul.Pasesc incet glumind,razand, galagiosi. Cate unul s-a apucat deja de mancat sandwichul , altul e deja la a treia bere.Te opresti o clipa sa-i vezi mai bine.Un taxi tocmai lasa doi intarziati care se grabesc sa se alature grupului.
Ii raspunzi : „Sunt suporteri dinamovisti,pleaca sa vada echipa in deplasare”. Din privirea lui iti dai seama ca nu intelege. El stie ca Dinamo se poate vedea doar la televizor. Nu stii cum sa ii explici ca exista lume care prefera sa traiasca emotiile ..nu doar sa le vada.
Acum cativa ani erai si tu printre ei. Iti placea. Dar te-ai casatorit, ai un fiu, un serviciu bun ...si alte prioritati in viata. Esti aproape convins ca ai apucat calea cea dreapta. Cumparaturile de sambata dimineata la noul supermarket, seara cina in familie , si duminica acasa la socri,ca doar....”Dinamo poti sa il vezi si acolo...ca au si ei televizor” iti spune ea...
Te uiti atent spre peron. Observi cu placere cate o fata cunoscuta.Il vezi pe el...da...e el...cel ce vorbeste cu seful de tren pentru inca un vagon.E prietenul tau,cel cu care ai petrecut mai multe nopti decat cu nevasta.Nu s-a schimbat prea mult. Poate parul.Zambesti. El e grabit sa imparta bilete. Pleci spre casa.
Faci un dus,mananci in graba si pleci sa cauti in debara acel colt de lume inchis de ani buni. Strangi in mana fularul alb-rosu,atat de drag tie. Cate amintiri.Il duci la nas...inca mai miroase a fumigena.Cutiuta cu bilete de la atatea meciuri , lantul, atatea amintiri... Nu iti poti stapani lacrimile. Unde sunt acum prietenii tai? Unde sunt cei ce te-au facut sa nu te simti niciodata singur? Unde sunt cei cu care te simteai un tot? E chiar atat de buna viata asta ...”normala”? Ce ii vei povesti fiului tau cand va creste? Cate magazine are noul centru comercial sau cat de bun e tati la serviciu?
Nu. Nu trebuie sa fie asa. Il strigi...il privesti orgolios si ii spui : „Sambata te duc in Peluza Sud! Vreau sa vezi Dinamo de acolo!” Il vezi fericit. Tu esti mai mult decat el. Va invata sa doarma in zece intr-un compartiment de personal, sa pandeasca „nasul” pentru ca banii de bilet s-au dus pe bere,sa imparta un pachet de biscuiti cu un necunoscut , unul ca el.Va invata sa nu lase pe nimeni in urma, sa nu fuga de cine te insulta,sa fie corect cu cine te respecta. Va invata sa se bucure pentru victorii,sa tina capul sus la infrangeri.Va invata sa-si iubeasca grupul,peluza,echipa. Pe scurt va invata sa devina CAINE.
Stergi lacrima din coltul ochiului. Pentru tine anii nu au trecut degeaba. Esti un suporter. Ai o pasiune. O coordonata pe harta. Si fiul tau va fi la fel....Forza Dinamo!

Cand stresurile au Happy End !

Stresurile cotidiene.Nu mi-ar ajunge o pagina sa le insir.Cel putin in cazul meu care sunt intolerant din nastere.Asa aruncand la nimereala, e enervant sa te trezesti dimineata, sa te imbraci subtire si afara sa inceapa uraganul , sa nu gasesti loc in autobus…sau sa ti-l sufle o “pensionara” (a se citi cotoroanta) care nu vei intelegie oricum ce treaba are la 6 dimineata.
E enervant sa vrei sa dai un telefon important si sa nu ai semnal , e enervant sa iti gasesti seful in toane proaste si sa se descarce pe tine si daca tot vorbeam de autobus…e enervant sa iti plece din statie sub ochii tai fara ca soferul sa vrea sa astepte.
E enervant sa iti uiti acasa cheile de la birou sau alt obiect de maxima necesitate cum este enervant sa depasesti recordul la jocul tau preferat pe mobil si in acel moment sa sune…stricandu-ti “munca” de ore. Si lista ar putea continua pentru inca 12-13 ore dar ma opresc aici pentru ca deja m-am enervat.
Deocamdata ma opresc la trezitul dimineata.Zambesc cand ma gandesc cati si-au pus intrebarea, macar o data in viata,”-Cine Dumnezeu a inventat ceasul desteptator?!?”. Bine ca azi exista alarmele telefoanelor mobile…care mai de care mai…polifonice ,personalizate,etc… Ma intreb retoric de ce producatorii isi dau silinta sa le faca tot mai estetice aceste “instrumente de tortura”, in loc sa fie preocupati de rezistenta lor la socuri. Caci sincer vorbind…cate desteptatoare ,mobile,sonerii nu au contact cu peretele sau dusumeaua zilnic?
Si totusi aceste masinarii infernale…au intentii bune.Ele vor sa ne avertizeze ca e timpul sa ne pregatim sa mergem la munca, la scoala , la o intalnire importanta. Si totusi…cine le intelege?
Sari lezat din pat…ii arunci o privire plina de repros si pleci sa te pregatesti.Esti gata sa iesi pe usa si inca nu ti-a trecut supararea.Te enerveaza la culme sa te trezesti dimineata.De ce s-au inventat orarele astea? ..de la 9…de la 8…de la 7 chiar!!! De ce nu traieste fiecare dupa cum se trezeste? Ma trezesc la 12? Nici o problema ,ajung la magazin la 13 deschid…sunt sigur alte mii de persoane care au facut ca mine si pentru care 13 este “prima ora”.Dar nuuuu, imposibil , trebuie sa fiu in rand cu lumea…chiar daca pe aceasta lume nu cred ca a intrebat-o cineva daca vrea sa se alinieze la rand.
Si uite asa…..ies nervos pe usa…pasesc nervos pe strada…si deodata…Bip Bip…!!! Acelasi nemernic telefon care m-a trezit imi arata ca am primit un mesaj.Ma uit….e de la ea.Zambesc.Hai ca nu e chiar asa de neagra dimineata asta .

DEDICATIE

- iti multumesc ca ne-am intalnit,iti multumesc ca mi-ai raspuns la salut, iti multumesc ca m-ai ignorat , iti multumesc ca m-ai subestiimat iti multumesc ca mi-ai zambit iti multumesc ca ai ras la glumele mele iti multumesc ca nu mi-ai pus intrebari cand nu era cazul iti multumesc ca m-ai sprijinit cand eram deprimat iti multumesc ca mi-ai vorbit cand ma plictiseam iti multumesc ca ai tacut cand nu vroiam sa te aud iti multumesc ca m-ai acceptat asa cum sunt,ca m-ai lasat sa te iubesc ..iti multumesc ca m-ai iubit iti multumesc pentru fiecare clipa impreuna iti multumesc pentru fiecare sarut iti multumesc ca m-ai facut fericit iti multumesc ca mi-ai facut rau...si m-ai invatat asa sa sufar iti multumesc ca m-ai indepartat de ce mi-era drag...asa am invatat sa apreciez ce am iti multumesc ca nu ai fost egoista-ca mi-ai lasat mie placerea asta iti multumesc ca mi-ai aratat toate formele tale iti multumesc ca m-ai ajutat sa te inteleg iti multumesc pentru fiecare telefon, fiecare mesaj, fiecare alint iti multumesc pentru fiecare mangaiere iti multumesc pentru tot ce a fost si.. pentru tot ce am uitat sa insir aici in speranta ca intr-o zi imi vei spune tu. iti multumesc ca existi ....Tie

Crazy in Love

O melodie care imi place la nebunie. E mai bolnava decat mine : Crazy In Love (Produced By Eminem)by Eminem Tell myself that I was doin' all right There's nothin' left to do tonight But go crazy on you Crazy on you Let me go crazy, crazy on you, ohhh Can't you see what you do to me baby, You make me crazy, you make me act like a maniac I'm like a lunatic, you make me sick You're truly the only one who can do this to me You just make me get so crazy I go schizo, I get so insane I just go schizophrenic One minute I wanna slit your throat the next I wanna sex You make me crazy The way we act like two maniacs in the sack We fuck like two jack rabbits and maybe that's a bad habit 'Cause the next day we right back at it In the same exact pattern What the fuck is the matter with us We can't figure out if it's lust Or it's love which that is attractin us to eachother They say that every man grows up to marry his own mother Which would explain why you're such a motherfuckin bitch But I stay and still stick it out with you Even though I just hit you today but you deserved it You hit me first and provoked me to choke you Just 'cause I came home late last night Crawled in bed and I woke you But if there's one thing about you that I admire It's baby, because you stay with me Maybe 'cause you're as crazy as I am 'Cause when I look at you I can see an angel in your eyes but if I look deeper inside I see a freakish little side, like a devil in disguise You're always full of surprises Always pullin devices out your purse, little vibrators and dildos You fucked yourself so much you barely feel those anymore You're only 24 but you're plenty more mature Than those other little hoes who just act like little girls Like they're in middle school still you're crazy, sexy, cool Chill you play your position you never step out of line Even though I stay in your buisness You've always kept out of mine I wonder what's on your mind Sometimes they say love is blind Maybe that's why the first time I dotted your eye You didn't see the sign Or maybe you did maybe you like being shoved Maybe cause we're crazy in love.... Let me go crazy on you Crazy on you Let me go crazy, crazy on you, ohhh You are the ink to my paper What my pen is to my my pad The moral, the very fiber The whole substance to my rap You are my reason for being The meaning of my existence If it wasn't for you I would never be able to spit this As intense as I do, and the irony Is you rely on me as much As I rely on you to inspire me like you do You provide me the lighter fluid the fuel to my fire You're my entire supply of gas, the match and igniter The only way that I'm able to stay so stable Is you're the legs to my table, If you were to break I'd fall on my face But I'm always gonna make you feel I don't need you as much as I really need you So you don't use it to your advantage But you're essential to me You're the air I breathe I believe if you ever leave me I'd probably have no reason to be You are the Kim to my Marshall You're the Slim to my Shady The Dre to my Eminem The Alaina to my Hailie You are the word that I'm lookin for When I'm tryin to describe how I feel inside And the right one just won't come to my mind You're like the pillar that props me up The beam that supports me The bitch who never took half The wife who never divorced me You're like the root to my evil You let my devil come out me You let me beat the shit out you before you beat the shit out me And no matter how much too much is never enough Maybe cause we're crazy in love... Let me go crazy on you Crazy on you Let me go Crazy, crazy on you ohhhh

De pe strada ,pe bit

E de inteles de ce vorbim. O facem sa transmitem ceva , sau sa nu ne plictisim, sa cerem sa fim lasati in pace sau sa ne exprimam sentimentele sau starile emotionale. Unii o fac doar pentru a comunica: "da-mi furculita, da-te mai incolo".... E de inteles si de ce tacem.O facem pentru ca suntem intelepti, pentru ca ne este frica sau doar pentru ca in anumite momente cuvintele sunt de prisos. Mi-a fost greu sa inteleg de ce e absolut necesar sa vorbim la telefon.Si continui sa cred ca "absolut" e folosit intr-un mod exagerat. Si totusi vorbim la telefon pentru a comunica mici bucurii sau griji...pentru a mari viteza de circulatie a informatiei...sau de cele mai multe ori pentru a ne putea repera locatia... Si totusi...de ce trebuie sa vorbim pana si pe internet? De ce simtim nevoia sa ne exprimam virtual? Sa fim in "retea"? Inca mai caut raspunsul acesta.Nu sunt omul sa fac gesturi negandite indelung inainte sau actiuni al caror scop nu il definesc bine.Si totusi ..iata-ma in retea. Ce va fi va fi....Poate ca scopul il voi afla pe parcurs.